Cum să trăim fără carne
Consumul redus de carne este benefic atât pentru sănătate, pentru buzunar, cât şi pentru întregul univers. De data aceasta vă voi povesti cum să reducem într-un mod simplu dar gustos consumul de carne.
În toată lumea s-au lăsat resimțite scandalurile despre carnea de cal, gripa porcină şi cea aviară, iar în Moldova s-a strecurat informaţie despre carnea de bivoliţă importată din India şi oferită ca şi „carne de vită”. În astfel de situaţii, mulţi decid să renunţe la consumul de carne, mai ales când nu cunosc provenienţa acesteea, sau se limitează doar la consumul redus, o dată sau de două ori pe săptămână. Un asemenea regim se numeşte Flexitarianizm. Motivele din care o persoana devine Flexitarian pot fi diferite, fie că e frică de epidemii şi excrocherii în industria alimentară, fie că e dorinţa de a reduce riscul bolilor cauzate de grăsimile saturate, fie că e vorba despre lipsa de bani pentru mai multă carne.Dar mulţi din acei care renunţă la carne, nu știu cum să se alimenteze corect, de aceea duc dorul unui grătar.
O masă adevărată doar din legume?
În Moldova, o masă bogată înseamnă bucate de carne, făinoase şi legume. Iar renunţarea totală la carne se pare un adevărat calvar. De fapt, majoritatea dintre noi consumă prea multe proteine şi lasă mai puțin loc legumelor şi fructelor. Legumele şi fructele trebuie să constituie 2/3 din alimentaţie, şi doar 1/3 trebuie să constituie grăsimi şi proteine din carne, peşte, lactate, ouă, boboase, nuci şi seminţe. Înlocuirea parțială sau totală a cărnii cu boboase sau legume ne va apropia de o stare mai bună a lucrurilor.
Să înlocuim carnea cu produse din soia?
„Carnea vegetală” din soia este o alternativă. Pe piaţa locală au apărut mai multe produse de soia, care vin să înlocuiască produsele preferate: pateuri, cârnăciori, chifteluţe. Calitatea nutritivă a acestor produse, lasă uneori de dorit. De aceea este important să citim etichetele, ca să fim siguri că nu ne vom îndopa cu aditivi, coloranţi şi sare.
Este adevărat că chinezii şi japonezii au folosit produsele din soia din cele mai vechi timpuri. Însă ei se limitează la boabele proaspete de soia (edamame) sau la produsele fermentate (sos, supa miso, tempeh). În prezent se duc discuții aprinse despre calitatea produselor din soia procesată, care contin unele toxine. Din acest motiv, mai bine să consumăm o bucată de carne bună, decât mezeluri ieftini de soia, limitându-ne doar la produse calitative şi fermentate de soia.
Dacă nu consumăm carne vom duce lipsă de nutrienţi?
Fierul este unul dintre elementele importante, care trebuie „supravegheat” atunci când nu consumăm carne. Femeile trebuie să fie vigilente, din cauză pierderilor de fier în perioada ciclului. Verdeţurile conţin fier, însă într-o formă mai greu accesibilă decât în carne. Consumul de verdeţuri cu fructele citrice, vor spori asimilarea fierului din legume. În cazuri speciale se recomandă suplimente cu fier sub formă de pastile sau picături.
Un alt element, care poate fi deficitar este vitamina B12. Dacă nu consumăm produsele vegetale bogate în B12, atunci va fi binevenit un sumpliment vegetarian.
Omega 3 este deasemenea foarte important pentru creier. Trebuie să consumăm sardine şi macrou, dar să nu uităm că uleiul de nuci este și el o sursa excelentă de Omega 3.
Dacă renunţ la carne voi fi mai sănătos?
Regimul vegetarian nu este o soluţie magică pentru sănătatea noastră. Prea multe produse făinoase, brânzeturi, dulciuri sunt la fel de nocive. Deşi cercetările înregistrează o rată mai scazută a bolilor cardio-vasculare, a cancerului şi a diabetului în rândurile vegetarienilor, rezultatele nu sunt absolut clare. Fumatul redus şi activitatea fizică sporită de asemenea joacă un rol important în starea generală a sănătăţii acestora.
Şi totuşi, de ce să renunţăm la un grătar?
Nu este neapărat nevoie să renunțăm totalmente la carne. Mai curând trebuie să renunţăm la produsele ieftine, de origine dubioasă, de o calitate inferioară, şi să ne oferim o zi sau două pe săptămână fără de carne. Astfel, vom putea încerca produse şi bucate noi, vom economisi bani, şi ne vom simţi mai sănătoşi.
Nota:
Pentru bucate din legume mai aromate şi mai nutritive:
Nucile şi seminţele adăugate în salate, ne vor oferi saţietate. Încercați să folosiți miez de nucă la roşii, miez de pin la spanac, sau boabe de rodie cu sfeclă roşie şi frunze de salate.
Brânza fărâmiţată şi presărată peste salate, cu un pic de ulei, va spori aroma lor.
Paprica va intensifica culoarea şi aroma tocanelor din legume.
Mărarul, pătrunjelul, busuiocul adăugate la final, vor oferi o aromă proaspătă şi profundă.
Cimbrul, salvia şi rozmarinul rezistă bine la preparare îndelungată şi se adaougă în legume la cuptor.
Retete de la Tamara Schiopu:
Supă-cremă de țelină cu alune de pădure
Budincă de cartofi cu cașcaval, sfeclă și hrean
Похожие статьи
-
noi 22, 2024
-
noi 22, 2024
-
noi 22, 2024
-
noi 22, 2024
-
Таинственный овощ-пастернак feb 17, 2016