Toamna de catifea
Vara e pe sfîrșite și toamna își intră în drepturi. Toamna tuturor ne este greu să ne menținem în formă și într-o stare de spirit bună. Serile devin mai reci și plouă din ce în ce mai des. Dar, dacă stăm să ne gîndim mai bine, vremea ploioasă ne oferă mai mult timp pe care să-l petrecem cu cei dragi, la o cină delicioasă și la un ceai. Un prînz cald, o salată ușoară și un desert divin din darurile toamnei, asta este rețeta simplă cu care facem toamna mai caldă și mai gustoasă.
Pregătim steak de vită
În acest număr, le propunem cititorilor noștri să încerce să pregătească un steak de vită prin metoda sous-vide în condiții de casă (care în traducere din franceză înseamnă “în vid”, esența acestei metode este foarte simplă: produsele se sigilează într-o pungă din care se pompează aerul, apoi se fierb în apă, a cărei temperatură este de obicei mai mică de 70 de grade). Secretul este că carnea se înfierbîntă uniform doar pînă la temperatura necesară pentru prăjirea perfectă și care nu provoacă denaturarea proteinelor, ceea ce s-ar întîmpla la o temperatură mai mare, iar carnea rămîne moale și toate sucurile sunt reținute în interiorul ei.
Steak de vită
Ingrediente:
Pentru 4 porții:
4 steakuri cîte 450g fiecare
Cimbru
Rozmarin
Busuioc
Ulei de măsline
Sare
Piper
Mod de preparare
- Uscăm steakurile cu șervețele de hîrtie.
- Le ungem cu puțin ulei de măsline, presărăm sare și piper și le tăvălim prin amestecul de ierburi aromate.
- Învelim fiecare steak în parte în peliculă alimentară.
- Temperatura apei trebuie să fie constantă pe tot parcursul timpului. În condițiile casnice facem în felul următor: punem apă într-o cratiță mare și o punem la foc pînă nu va avea 70oC. Punem în cratiță carnea învelită în peliculă și luăm de pe foc. Acoperim cratița cu capac și o introducem în rola preîncălzită la 70oC. Lăsăm să fiarbă aproximativ 30 minute.
- Scoatem steakurile din peliculă, scuturăm ierburile de pe ele și le uscăm cu șervețele de hîrtie.
- Le prăjim în ulei bine încins cîte 30 secunde pe fiecare parte, apăsînd carnea cu o lopățică, ca să se rumenească pe toată suprafața. Lăsăm puțin steakurile să se odihnească înainte de a le tăia. Le punem într-o farfuri încălzită, le acoperim cu folie de staniol și le lăsăm cîteva minute. Le servim cu garnitură la alegere.
Temperatura recomandată de pregătire a carnei de vită
Denumire |
Descriere |
Temperatură |
Extra-rare sau Blue |
Roșie și rece |
46–49 °C |
Rare |
Mijlocul roșu, rece și moale |
52–55 °C |
Medium rare |
Mijlocul roșu, caldă; puțin densă |
55–60 °C |
Medium |
Roză și densă |
60–65 °C |
Medium well |
Mijlocul un pic roz |
65–69 °C |
Well done |
Complet gri-maro, vînjoasă |
71-100 °C |
Arsă |
Total neagră, crocantă |
>100 °C |
Sos de lămîie pentru steak
Ingrediente:
50g suc de lămîie
50g bulion de vită
Coaja rasă a unei lămîi
1 lng zahăr
1 linguriță sos de soia
1 linguriță amidon (dizolvat în 1 lng apă)
Mod de preparare
- Amestecăm toate ingredientele într-o cratiță.
- Punem la foc și fierbem cîteva minute pînă se îngroașă.
Salată cu mango
Ingrediente:
1 pachet mix de salată
1 mango
1 ardei roșu gras
Ulei de măsline
Oțet balsamic de căpșuni
Sare
Mod de preparare
- Punem mixul de salată pe farfurie. Tăiem mago și ardeiul fîșii și le punem peste salată.
- Stropim cu ulei de măsline și oțet, adăugăm sare după gust.
Tartă cu struguri
Ingrediente:
Aluat fărămicios:
300g făină
150g unt
50g zahăr
Un vîrf de cuțit de sare
1 ou
Pentru umplutură:
200g struguri
250g mascarpone
100g cașcaval buko
150g zahăr pudră
1 pachețel jeleu de struguri
Mod de preparare
- Amestecăm toate ingredientele pentru aluat. Frămîntăm bine aluatul și îl introducem în frigider pentru 30 minute. Întindem aluatul în tavă și îl coacem 20-30 minute la 180oC.
- Pregătim umplutura: amestecăm mascarpone, cașcavalul buko, zahărul pudră și strugurii. Așternem umplutura peste tarta coaptă.
- Pregătim jeleu după instrucțiunile de pe ambalaj. Lăsăm să se răcească puțin. Îl turnăm peste umplutura de pe tartă și introducem totul la frigider pentru minim 3 ore.
Rețete: Irina Vainberg; fotografii: Olga Bux; text: Emilia FELKER
Похожие статьи
-
Merele–fructele longevității sep 23, 2014
-
Plăcinta de spanac în foietaj iun 09, 2014
-
În așteptarea primăverei feb 27, 2015
-
Cartofi umpluţi iun 11, 2014
-
Pateu de carne cu ciuperci iun 11, 2014