Ziua Apărătorului

Просто&Вкусно - Ziua Apărătorului

Ziua Apărătorului

În acest număr nu am putut trece cu vederea unica sărbătoare bărbătească din an, 23 februarie, Ziua Apărătorului Patriei. Cu această ocazie noi v-am pregătit cîteva idei simple pentru a organiza o seară tematică în stil bărbătesc. Cîteva gustări și o servire ca în timpul unei drumeții, nu ne vor ocupa mult timp dar vor crea atmosfera potrivită acestei seri.

 

Această sărbătoare se trage din Uniunea Sovetică și se numea inițial Ziua Armatei Sovetice și Marinei și chiar dacă a pierdut puțin din sensul său original, 23 februarie, Ziua Apărătorului Patriei, este astăzi antonimul lui 8 martie, adică ziua bărbaților.

Desigur, pentru unii oameni această sărbătoare a rămas sărbătoarea celor care au luptat și au apărat Patria sau care activează în forțele armate. Dar cu toate astea, majoritatea consideră Ziua Apărătorului nu doar aniversarea victoriei sau nașterea Armatei Roșii ci ziua apărătorului în sensul cel mai larg al cuvîntului.

În zeci de țări din întreaga lume se sărbătorește o zi asemănătoare – Ziua Tatălui, cel mai des în cea dea treia dumică a lui iunie, dar în unele țări ea este sărbătorită diferit, de prin luna martie pînă în decembrie. Există, deasemenea două zile internaționale oficiale ale bărbaților, care pentru majoritatea sunt doar o formalitate. Nouă ne este foarte apropiată sărbătoarea de 23 februarie, care încă din perioada sovietică a devenit un bun prilej să ne amintească de bărbați puternici și să ne provoace să organizăm o masă în cinstea lor.

 

 

Gustare din hrean

 

Ingrediente:

10-12 rădăcini de hrean

1 sfeclă roșie

Sare

Zahăr

Oțet

 

Mod de preparare

  1. Curățim rădăcinile de hrean cu un cuțit ascuțit. Înlăturăm vîrfurile.
  2. Spălăm bine rădăcinile și le tăiem bucățele de mărimea unui chibrit sau puțin mai mari.
  3. Punem bucățelele de hrean în apă rece ca gheața pentru 5-6 ore.
  4. Trecem bucățelele de hrean prin mașina de tocat sau le dăm prin răzătoare. (Ar fi bine să îmbrăcăm pe mașina de tocat un pachet de polietilenă și să adunăm acolo hreanul mărunțit).
  5. Curățim sfecla și o dăm prin răzătoare măruntă. Punem sfecla mărunțită într-o pînză și scurgem sucul din ea peste hrean.
  6. Amestecăm bine totul și adăugăm 2 linguri de oțet. Turnăm deasupra apă rece fiartă și amestecăm.
  7. Adăugăm zahăr, sare și oțet după gust. Introducem în frigider peste noapte.

 

 

Terci de orz

 

Terciul de orz are o mulțime de nume: șrapnel, prelata. Toate sunt nume militare. Adevărul este că atunci cînd terciul începe a fierbe la temperatură mare, boabele de orz devin foarte tari. De fapt, terciul de orz este foarte gustos dacă este pregătit corespunzător, nu degeaba a fost terciul preferat al lui Petru I.

Ingrediente:

300g crupă de orz

100g unt

30ml ulei vegetal

600ml apă

Sare

Condimente după gust

 

Mod de preparare

  1. Încingem uleiul vegetal pe tigaie și prăjim crupa de orz pînă va deveni un pic brună și va avea un miros de nuci. Important e să nu o ardem.
  2. Încingem rola la 180o Clocotim apa apoi o turnăm în ceaun, adăugăm crupa și îl introducem în rolă pentru 40-60 minute. Trebuie să avem grijă periodic să verificăm dacă nu a scăzu toată apa și să mai adăugăm apă clocotită dacă va fi nevoie.
  3. Cînd terciul va fi gata, adăugăm unt, îl lăsăm să se topească și amestecăm.

 

Dacă bărbatul dumeavoastră a fost în armată, terciul de orz cu carne înăbușită îi va trezi amintiri nostalgice de nedescris. Pe de altă parte, și celor care nu au purtat niciodată formă militară un astfel de preparat le va fi pe plac. Consistent și gustos, pregătit nu pe cîmpul de luptă ci de mîinile grijulii ale femeii iubite, acest terci va fi preparatul de bază pe masa de sărbătoare a bărbaților. Carnea înăbușită o puteți găsi și în comerț, la conservă, dar pregătită acasă e cu mult mai gustoasă. De aceea vă propunem să luați aminte la următoarea rețetă de carne de pui înăbușită, care vă va prinde bine nu doar de 23 februarie, ci și în oricare altă zi, cînd va trebui să vă hrăniți bărbatul repede și gustos.

 

Carne de pui înăbușită

 

Ingrediente:

1 pui întreg

Sare

Piper

Frunză de dafin

Grăsime de pui

 

Mod de preparare

  1. Curățim puiul de piele și îl desfacem în bucăți.
  2. Așezăm bucățile de carne în borcane sterilizate preventiv, adăugăm grăsime de pui și condimente.
  3. Aranjăm borcanele într-o tavă cu sare și le ăunem capace, ele trebuie neapărat să fie din sticlă, ca să poată suporta temperatura înaltă.
  4. Încingem rola la 200oC și ținem în ea borcanele nu mai puțin de 2 ore. Scoatem borcanele din rolă și le tragem capacele.

 

Toast cu usturoi și șprote

 

Ingrediente:

1 baton feliat

1 conservă de șprote

3 căței de usturoi

Crenguțe de mărar

Unt

 

Mod de preparare

  1. Ungem fiecare feliuță de pîine cu unt și o prăjim pe tigaia uscată pînă devin aurii.
  2. Frecăm feliuțele de pîine prăjită cu usturoi. Așezăm peste ele șprotele și crenguțe de mărar (putem decora toasturile și cu feliuțe de lămîie).

 


Fotografii: Irina Barcari

Text: Olga Padalco

 

Tags

Похожие статьи

Comentarii