Broccoli–varza regină

Просто&Вкусно - Broccoli–varza regină

Broccoli–varza regină

Despre beneficiile ei

Acest produs este cunoscut de omenire de peste două mii de ani. Beneficiile ei au fost foarte apreciate în Roma Antică. Ea a fost numită "rod binecuvântat." În secolul al XVI-lea această varză neobișnuită a fost adusă în Europa, iar în secolul al XVIII - în Statele Unite ale Americii. Beneficiile broccolelui nu provoacă nici o umbră de îndoială printre oamenii de știință. Nu degeaba este numită "Varza regină." 

Este, de altfel, foarte hrănitoare. Susținătorii unui stil de viață sănătos au luat-o drept o componentă obligatorie a dietei lor. Broccoli este leguma ideală pentru cei ce au grijă de silueta lor. 100 de grame de broccoli conține doar 30 kcal conținînd în același timp minerale, micronutrienti și vitamine (potasiu, calciu, sodiu, fier, vitaminele C, PP, K, U, beta-caroten). Broccoli este una dintre primele legume care este permisă copiilor mici atunci cînd începe alimentarea solidă.

Ea se folosește la pregătirea diferitor tipuri de salate, prăjituri, supe și garnituri. Broccoli poate fi consumat chiar în forma sa brută, desfăcut în buchețelele. Iar combinată cu legume proaspete de primăvară (morcovi, ardei, țelină) și sos de iaurt - este grozavă pentru picnic și ieșiri în aer liber sau ca o gustare sănătoasă în timpul zilei de muncă. În toate rețetele noastre, puteți folosi broccoli congelat. Chiar puteți omite punctul cînd  trebuie opărit.



Micul dejun cu broccoli

Ingrediente

250 gr broccoli
100 gr fasole verde
2 căței usturoi
2 ouă
150 gr bacon
2 ling. oțet
2 ling. parmezan
sare, piper

Metodă de preparare

1. Fasolea verde și broccoli se spală. Broccoli se porționează buchețele.
2. Lăsăm pentru câteva minute legumele în apă fiartă, să dea o dată- două ori în clocot. Broccoli și fasolea verde trebuie preparate al dente. Scurgem legumele de apă, le trecem printr-un jet de apă rece, și lăsăm să se usuce.
3. Baconul se taie fâșii.
4. Usturoiul se curăță și se feliază subțire.
5. Rumenim pe tigaie fâșiile de bacon, la care adăugăm și usturoiul tăiat, pentru aromă.
6. Fierbem apa într-o cratiță, o potrivim de sare. Adăugăm oțet. Amestecând continuu apa, ca să formăm un vârtej, ca să introducem în el un ou fără coajă. Îl fierbem timp de 2 minute. Îl scoatem atent cu o lingură cu găuri , fără să atingem gălbenușul, și adăugăm al doilea ou, care se prepare la fel.
7. Pe o farfurie scoatem fasolea verde, broccoli și oul deasupra, punem câte o lingură de bacon prăjit și usturoi, presărăm cu parmezanul ras. Potrivim de sare și piper.
8. Se servește cu pâine albă prăjită.


Salată cu paste farfalle și broccoli

Ingrediente

250 gr pasta în formă de fluturași
200 gr broccoli
1 ardei gras roșu
1 ardei iute piperone
50 gr brânză de vaci
2 căței usturoi
1 linguriță muștar
5 linguri ulei de măsline
3 linguri oțet balsamic
½ legătură pătrunjel
sare, piper
Metodă de preparare

1. Fierbem pasta conform instrucțiunilor de pe cutie, scurgem de apă, o trecem printr-un jet de apă rece.
2. Legumele și verdeața se spală. Curățim buchețelele de broccoli, ardeiul se curăță de semințe și se taie cubulețe. Verdeața se rupe manual.
3. Punem la fiert apa, o sărăm. Lăsăm florile de broccoli în apă clocotită cca 2 minute, după care acestea se scurg și se trec sub un jet de apă rece.
4. Amestecăm uleiul de măsline, muștarul, usturoiul mărunțit, oțetul balsamic și potrivim sosul nostru cu sare și piper.
5. Scoatem într-un bol macaroanele, broccoli, ardeiul și verdeața. Amestecăm ingredientele și le condimentăm cu sosul pe care l-am preparat ulterior. Opțional puteți orna salata cu frunze de pătrunjel.

 



Broccoli coaptă cu usturoi, lămâie și măsline

Ingrediente

300 gr broccoli
100 ml ulei de măsline
1 linguriță sare proaspăt măcinată
2 linguri suc de lămâie
½ lingură cimbru
100 gr măslinei

Metodă de preparare

1. Preâncălzim cuptorul la 220 grade C.
2. Broccoli se spală și se curăță în buchețele. Curățim usturoiul și-l tăiem subțire.
3. Într-un vas nu prea mare amestecăm 2 linguri ulei de măsline, sarea și piperul.
4. Pe tava de copt scoatem buchetele de broccoli, usturoiul și stropim totul cu câteva picături de ulei de măsline.
5. Coacem cca 15 minute. Să fim atenți ca varza să nu înceapă a se arde.
6. Broccoli coaptă se scoate pe un platou și amestecă cu măslinele.
7. Pentru sos: amestecăm uleiul de măsline, usturoiul copt și cel pisat, frunzele de cimbru, sucul de lămâie, sarea și piperul. Turnăm sosul obținut peste broccoli!

 

 


Supă cremă cu broccoli și brânză cu mucegai


500 gr broccoli
200 gr praz
3 linguri unt
100 ml frișcă 30%
300 ml bulion de legume sau de găină
250 gr brânză cu mucegai
sare, piper după gust

Metodă de preparare

1. Legumele se spală, broccoli se curăță în buchețele. Prazul se taie rondele.
2. Brânza se taie cubulețe.
3. Topim untul și lăsăm la rumenit ceapa și broccoli. Ținem la foc 5 minute, lăsăm deoparte câte buchețele de broccoli, pentru ornat.
4. Adăugăm bulionul fierbinte, îl aducem la fierbere, și-l mai lăsăm pentru 10-15 minute, până se înmoaie legumele.
5. Pisăm legumele fierte cu blenderul și le punem încă o dată la foc, amestecând continuu și adăugând treptat frișca și o jumătate din cantitatea brânzei. Lăsăm să fiarbă și potrivim de sare și piper, după care imediat stingem focul.
6. Turnăm în farfurii porționate, ornăm cu buchețelele de broccoli și cubulețele de brânză cu mucegai sau cu profitroles mici.

 

 

Găină cu broccoli și lămâie

Ingrediente

400 gr fileu de pui
250 gr broccoli
100 gr acaju
2 căței usturoi
2 linguri ulei
200 ml bulion de găină
1 linguriță amidon de porumb
1 ling. miere
sare, piper după gust
coaja ras și suc de la 1 lămâie

Metodă de preparare

1. Fileul se spală, se usucă și se taie bucăți mășcate.
2. Broccoli se spală și se curăță în buchețele. Se curăță usturoiul și se tăie subțire.
3. Călim uleiul și lăsăm la prăjit nucile de acaju.
4. Tot în această tigaie rumenim bucățile de pui, timp de 4-5 minute. Lăsăm deoparte. Tot aici călim usturoiul și broccoli, timp de 3 minute.
5. Amestecăm într-un bol bulionul, amidonul de porumb și mierea. Compoziția obținută se toarnă în tigaia cu broccoli. Ținem pe foc până se îngroașă sosul, amestecând continuu.
6. Scoatem bucățile de pui. Stropim cu sucul de lămâie și presărăm cu coaja rasă de lămâie. Adăugăm acaju. Înăbușim sub capac 5 minute.
7. Se servește fierbinte, iar ca garnitură puteți folosi orez sau tocmagi de orez.


Mini-tarte cu broccoli și somon

Ingrediente

125 gr unt rece
3 ouă
250 gr făină
2 ling. apă rece
1 linguriță sare
100 gr parmezan ras
300 gr broccoli
200 gr somon
150 ml frișcă
200 gr brânză camembert
sare, piper după gust

Metodă de preparare

1. Punem făina, untul, sarea și 50 gr parmezan în robotul de bucătărie și mărunțim totul până la fărâmituri.
2. Amestecăm în cană 1 ou cu 2 linguri de apă rece.
3. Adăugăm oul în aluat și frământăm bine.
4. Modelăm aluatul într-o gogoașă și o învelim în folie, după care lăsăm aluatul la frigider, pe 30 minute.
5. Scoatem aluatul din frigider, îl întindem și decupăm cercuri, egale în diametru pentru formele de copt. Tapițăm aluatul în forme și străpungem cu furculița aluatul. Formele le plasăm la rece, pentru 30 minute.
6. Preîncălzim cuptorul la 200 grade C.
7. Spălăm broccoli și o curățim în buchețele.
8. Peștele și brânza se taie cuburi nu prea mari.
9. Batem 2 ouă cu frișca și potrivim cu sare și piper.
10. Scoatem formele cu aluat de la frigider. Turnăm în forme, peste aluat, amestecul de ou cu frișcă.
11. Deasupra punem peștele, broccoli și Camembertul. Presărăm cu parmezan ras.
12. Coacem timp de 35-40 minute.
13. Mini-tartele sunt gustoase atât reci, cât și fierbinți.


Autor: Olesea Buneac

Tags

Похожие статьи

Comentarii