Vitamine usturătoare
Un proverb din popor spune că o urzică face cît șapte medici. Adevărul este, că această plantă usturătoare, face minuni pentru organismul nostru atunci cînd este folosită corect. De aceea, încă de demult oamenii au început să folosească această plantă în alimentație și au inventat o mulțime de rețete. În numărul din aprilie noi vă propunem 5 idei pentru folosirea urzicii în meniu zilnic.
Supă-cremă din urzici
Ingrediente:
1 legătură urzici tinere
4 lng făină
50g unt
Sare
Suc de lămîie
Mod de preparare
- Spălăm bine urzicile în apă curgătoare. Le fierbem în apă cu sare pînă devin moi, circca 7-10 minute.
- Scurgem urzicile, nu aruncăm apă în care au fiert. Le trecem prin sită.
- Prăjim puțin făina în unt, adăugăm puțin bulion de urzici și facem sosul de consistența smîntînei.
- Amestecăm sosul de făină cu urzicile, adăugăm puțină sare și pregătim timp de 5 minute.
- Turnăm în farfurii apoi adăugăm în fiecare suc de lămîie după gust.
- Presărăm cîțiva pesmeți și adăugăm feliuțe de ou fiert.
Tocăniță din urzici
Ingrediente:
500g ciuperci champignon
1 ceapă mare
1 legătură urzici
Ulei vegetal
Sare
Piper
Mod de preparare
- Opărim urzicile timp de 5 minute. Le scurgem apa, le uscăm și le tăiem.
- Spălăm ciupercile și le tăiem bucățele.
- Curățim ceapa, o tocăm mărunt și o prăjim pînă devine aurie. Adăugăm ciupercile și urzicile.
- Potrivim de sare și piper. Servim tocănița cu puțină smîntînă.
Compot cu urzici
Ingrediente:
200ml suc de pomușoare
25ml suc de urzici
100ml apă fiartă
Sare
Miere
Mod de preparare
- Amestecăm sucul de pomușoare cu apa fiartă.
- Adăugăm sucul de urzici.
- Turnăm zahărul și amestecăm bine totul.
- În loc de zahăr putem adăuga miere, așa compotul va fi mai sănătos.
Beneficiile urzicii
În frunzele urzicii se conține de două ori mai mult acid ascorbic decît în coacăza neagră, iar conținutul de caroten este mult mai mare decît în morcov, cătină și măcriș. Ea conține o serie incredibilă de nutrienți. Aceștia sunt vitaminele A, C, K, B1, B2, B3 și macro si micro elemente cum ar fi – cupru, fier și calciu.
Utilizarea urzicii în alimentație crește nivelul hemoglobinei din sânge, precum și numărul de eritrocite (celulele roșii din sânge).
În Anglia se prepară vin din urzici. La prepararea a 3000l de vin, se folosesc doar 40kg de frunze de urzică.
Pateuri cu urzică
Ingrediente:
Pentru aluat:
2,5 pahar făină
6g drojdii uscate
1 ou
1 pahar lapte
1 lng zahăr
½ linguriță sare
Pentru umplutură:
100g urzici
2 cepe
5 lng orez fiert
80g unt
Mod de preparare
- Turnăm în cratiță laptele cald și adăugăm drogdia, sare, zahăr și ouă. Amestecăm toate ingredientele. Presărăm făina și amestecăm timp de 5-8 minute. Adăugăm untul moale și frămîntăm aluatul cu mîinile. Acoperim cratița cu un prosop și lăsăm la cald să dospească aluatul.
- După două ore, cînd aluatul a crescut tare, trebuie să-l mai frămîntăm odată. Apoi îl mai lăsăm 40-50 minute.
- Fierbem orezul în apă cu sare pînă va fi aproape gata.
- Opărim urzicile timp de 3-4 minute. Le călim și le uscăm. Crenguțele le aruncăm, tăiem doar frunzele și vîrfurile. Curățim ceapa, o tăiem mărunt și o prăjim în unt pînă devine aurie.
- Amestecăm orezul, ceapa și urzicile. Potrivim de sare.
- Împărțim aluatul în biluțe de 30-40g fiecare. Le acoperim cu peliculă alimentară și le lăsăm să crească.
- Întindem fiecare biluță de aluat în mîină, punem în centru cîte o lingură de umplutură, lipim marginile.
- Coacem pateurile timp de 30 minute în rola preîncălzită la 200oC, pînă devin aurii.
Ciorbă cu urzici
Ingrediente:
1 morcov
1 ceapă mică
15g unt topit
370g bulion de carne
1 legătură urzici
Ceapă verde
Frunze de măcriș
Frunză de dafin
Piper negru boabe
Sare
1 ou
Smîntînă
Mod de preparare
- Opărim urzicile timp de 5 minute. Le scurgem apa și le trecem prin mașina de tocat. Apoi le înăbușim cu unt timp de 10-15 minute.
- Tăiem morcovii cubulețe, iar ceapa mărunt. Prăjim legumele în ulei.
- Punem piureul de urzici în bulionul clocotind, adăugăm legumele și fierbem 20-25 minute.
- Cu 10 minute înainte de a fi gata ciorba adăugăm frunzele de măcriș tocate mărunt, frunza de dafin și boabele de piper.
- Servim ciorba cu feliuțe de ou fiert, smîntînă și verdeață.
Urzica poate fi folosită la nealterarea produselor. Ea este bogată în volatile, care previn dezvoltarea bacteriilor care provoacă fermentație și putrefacție.
Tags
Похожие статьи
-
Melodia Flamenco iun 25, 2014
-
Supă-lobio iul 08, 2014
-
Хурма mar 02, 2016
-
Borş verde iun 13, 2014
-
Masa copiilor mar 03, 2015